Probabil că ați văzut salturi feminine cu parașuta doar în filmele de acțiune sau ați atribuit numele accesoriului de planare fetelor mai…
Dar variațiunile pe această temă nu-și au rostul pentru fetele care au participat la prima ediție a Cupei Red Bull Ordinul Smaranda la parașutism, desfășurată în weekend la Aerodromul Clinceni.
Curajul, nebunia și adrenalina sunt caracteristice de obicei sportivelor din România din discipline ale atletismului (săritura cu prăjina), natație (sărituri de la platformă) sau diferitele ramuri ale sporturilor de iarnă. Punctul culminant e atins însă de fetele din lotul național al Aeroclubului Român, niște adolescente pentru care sintagma „viața atârnă de un fir de ață” nu le produce fiori.
La evenimentul prilejuit de aniversarea a 113 ani de la nașterea Smarandei Brăescu (21 mai 1897), figura proeminentă a aeronauticii mondiale, prima femeie parașutist a României, multiplă recordmenă națională și mondială, caimacul a fost luat de Steliana Popa. Din totalul celor 15 concurente, sportiva de 21 de ani a fost la doar un centimetru distanță de punctul central al discului care măsura precizia aterizării.
„La 16 ani am văzut brevetul de parașutist al fratelui meu, dar părinții nu m-au lăsat să mă apuc de acest sport. După ce am făcut primul salt însă, m-am îndrăgostit de parașutism, și de atunci am realizat 1.100 de sărituri. La început mi-era frică, dar parașuta se deschidea automat”, spune Steliana. Concursul de la Clinceni a reprezentat pentru brașoveancă doar încălzirea pentru CM din Croația.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER